”Bătălia” pentru vaccinul împotriva Covid-19: cum se asigură UE că serul ajunge la cât mai mulți europeni

de: Ciprian Ioana
24 11. 2020

După anunțurile potrivit cărora trei vaccinuri sunt eficiente împotriva Covid-19, guvernele au început să pună banii jos pentru a achiziționa cât mai multe doze. UE n-a făcut excepție.

Pfizer/BioNtech, Moderna și AstraZeneca au anunțat recent că au dezvoltat vaccinuri care și-au dovedit eficiența împotriva bolii provocate de noul tip de virus. Primele două seruri au o eficiență de 95%, cel de-al treilea are o eficiență un pic mai scăzută, dar e mai ieftin și mai ușor de transportat/depozitat.

Încă dinaintea momentului în care s-a anunțat eficiența, guvernele au început să încheie precontracte pentru a fi sigure că cetățenii lor nu rămân neimunizați. La nivel european, demersurile sunt conduse de Uniunea Europeană. Oficialii de la Bruxelles au anunțat recent că au încheiat încă un contract pentru 160 de milioane de doze de vaccin anti-Covid cu compania americană Moderna.

Înțelegeri similare s-au făcut și cu Pfizer, dar și cu AstraZeneca.

”Bătălia” pentru vaccinul anti-Covid

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că acest contract încheiat cu Moderna este al șaselea încheiat de Bruxelles o companie farmaceutică pentru un vaccin anti-Covid. Se poartă discuții în vederea încheierii unui al șaptelea contract, dar deocamdată nu s-au dat detalii.

„Sunt fericită să anunț că astăzi am aprobat un nou contract pentru a asigura un alt vaccin COVID-19 pentru europeni. Acest contract ne permite să cumpărăm până la 160 de milioane de doze dintr-un vaccin produs de Moderna. Conform rezultatelor studiilor clinice, acest vaccin ar putea fi extrem de eficient împotriva COVID-19. Odată ce vaccinul se va dovedi într-adevăr sigur și eficient, fiecare stat membru îl va primi în același timp, proporțional, în aceleași condiții”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o declarație de presă.

Președinta Comisiei Europene a precizat că toate vaccinurile vor fi evaluate foarte atent de Agenția Europeană a Medicamentului. „Acestea vor fi autorizate și puse pe piață doar dacă sunt sigure și eficiente”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Înaintea anunțului de marți, Comisia Europeană a mai semnat cinci contracte de precomandă a unor vaccinuri: cu AstraZeneca și Johnson&Johnson pentru câte 400 de milioane de doze, cu Sanofi-GSK pentru 300 de milioane de doze, cu Pfizer-BioNTech pentru 300 de milioane de doze și cu CUreVac pentru 405 milioane de doze.